Programul Mentor Alumni a ajuns la cea de-a șasea ediție!
Acesta este un proiect alumni – studenți, în care mentorul poate să împărtășească despre traseul său profesional, cu provocări și reușite, dorințe și aspirații profesionale și personale.

Astfel, prin puterea exemplului personal, ne dorim ca mentorii să ofere sprijin studenților în pregătirea pentru viața profesională.

Înscrieri mentori
Înscrieri studenți

Ce este un mentor alumni?

Un mentor este un absolvent cu experiență într-un domeniu profesional de interes pentru studenți, care a ajuns acolo unde își doresc și alți studenți să ajungă, are abilități sau o conduită profesională pe care un student ar vrea să le urmeze.

Programul se adresează studenților nivel licență, care își doresc să descopere  încă de pe băncile facultății de ce abilități au nevoie  pentru a reuși într-un domeniu de activitate profesională sau chiar a descoperi domenii profesionale care li se potrivesc. În urma înscrierii în programul mentor alumni, în funcție de preferințele profesionale și nevoia de dezvoltare a studentului, pentru fiecare student se va stabili un mentor,  absolvent al facultății noastre, care își desfășoară activitatea în mediul de afaceri privat, ONG  sau sectorul public, care a avut inițiative de antreprenoriat sau lucrează într-un loc de muncă din domeniul economic, financiar, contabilitate, marketing, resurse umane  etc. Un absolvent va putea avea rolul de mentor pentru unul sau mai mulți studenți, maximum 3, în funcție de opțiunea personală a fiecărui mentor.

Calendar Program Mentorat

Perioada de înscriere studenți: 22.10.2023 – 15.11.2023

Perioada de înscriere mentori: 30.10.2023 – 10.11.2023

Perioada de desfășurare: 20.11.2023 – 19.04.2024

Ce presupune un program de mentorat?

Scopul programului de mentorat este de a transfera bune practici din experiența mentorului către studenți, o oportunitate de colaborare, de ascultare reciprocă, împărtășire de experiențe și clarificare a nedumeririlor.

Programul mentor alumni va presupune întâlniri între mentorii absolvenți și actualii studenți. Aceste întâlniri vor putea fi față în față sau mediate (telefonic, videoconferință, email etc) în funcție de preferințele și disponibilitatea mentorului și studentului. Frecvența întâlnirilor dintre mentori și studenți se va stabili de comun acord între cei doi. Întâlnirile pot fi lunare sau mai frecvente, în funcție de posibilitățile reale ale acestora și de situațiile problematice care apar pe parcurs. Întâlnirile se pot desfășura informal (la o cafenea, restaurant etc sau la locul de muncă al mentorului).

Pe parcursul întâlnirilor se va urmări:

  • Cunoașterea mai multor detalii despre mentor și student, din punct de vedere profesional și personal. Prima întâlnire are ca obiectiv dobândirea de detalii atât despre mentor, cât și despre student și stabilirea unor teme generale de interes pentru discuții.
  • Identificarea aspectelor profesionale de interes pentru student. Este important ca studentul să se gândească în prealabil ce ar dori să afle de la mentor și cum anume acesta l-ar putea sprijini. Chiar dacă obiectivul/interesele studentului pot fi la început mai generale, împreună cu mentorul se vor putea stabili mai specific punctele de interes pentru student (de ex. Cum arată o zi de muncă într-o companie multinațională?, Ce înseamnă să fii un bun profesionist într-un anumit post?, Cum poți fi mai organizat în viața de zi cu zi?, Ce înseamnă să fii antreprenor?, Ce diferențe există între un loc de muncă în sectorul public și cel privat? etc).
  • Stabilirea de teme de casă pentru student sau de teme de gândire/reflecție
  • Este recomandat să se stabilească de comun acord frecvența întâlnirilor, a modalității preferate de comunicare pentru mentor și student și să se planifice o temă de discuție de interes comun pentru mentor și student pentru fiecare întâlnire, despre care studentul dorește să afle mai multe detalii sau o problemă cu care studentul se confruntă. Mentorul va putea ajuta studentul să identifice posibilele probleme pe care le întâmpină și este recomandată notarea tematicilor agreate a fi discutate. Planificarea poate fi făcută progresiv, de la o întâlnire la alta sau încă de la început.
  • La finalul fiecărei întâlniri studentul va nota: care a fost tema principală de discuție, ce a învățat nou, dacă  au apărut noi întrebări etc.

Temele de discuție urmăresc ca studentul să se dezvolte personal și profesional și pot viza următoarele aspecte:

  • Claritate mai mare cu privire la propria dezvoltare  personală și profesională
  • Încurajări pentru a stabili obiective mai ambițioase în carieră
  • Creșterea încrederii în propriul potențial
  • Sfaturi practice legate de domeniul de activitate
  • Primirea și oferirea de feedback constructiv
  • Posibilități noi de networking
  • Dezvoltarea bagajului de cunoștințe și abilități
  • Informații legate de experiența mentorului ca student
  • Importanța educației pentru viața profesională
  • Oportunitatea de a reflecta asupra propriului progres

Feedback participanți

“Am învățat foarte multe aspecte din situația actuală a domeniului care ma interesează plus “tips and tricks” care îmi vor prinde bine și pe viitor. A fost o experiență foarte productivă în care am câștigat foarte multe informații.” (Anonim)

“Am cunoscut o persoană cu care simt că împărtăşesc mai multe valori. Au fost aspecte la care eu am reușit să o ajut pe ea și aspecte profesionale la care expertiza ei m-a ajutat pe mine.” (B.S)

“Mentor Alumni mi-a oferit un mentor prin care descopăr lucruri noi care m-ar putea ajuta în viitor, aflu păreri noi cu privire la anumite domenii și un ghid.” (G. T)

“Mentorul m-a ajutat sa aflu noi perspective și sfaturi legate de oportunități și evoluție personala. ” (B.D)

„Acest program m-a ajutat foarte mult, am avut noroc de un mentor de la care chiar cred că am avut foarte multe de învățat și o să mai am în continuare.” (R.C)

„Programul m-a ajutat sa aflu care sunt cerintele de pe piata muncii in domeniul specializarii mele de la facultate.” (F.C.)

webdesign: mihaivladguta